Cine a fost Petru Poni?
Petru Poni este considerat fondatorul şcolii româneşti de chimie şi tot el s-a ocupat prima dată de studiul chimic al petrolului românesc, a fost și un pasionat de mineralogie. A făcut parte din Comisia Internaţională a petrolului. A predat chimia la Facultăţile de Ştiinţe şi Medicină ale Universităţii din Iaşi, a înfiinţat şi a condus Institutul Municipal de Chimie. De trei ori a fost ministru al învăţământului. În 1876, profesorul s-a căsătorit cu Matilda Cugler, şi împreună au avut trei copii: Alexandru şi Lucia, avocaţi, şi Margareta, chimist.
Radu Cernătescu
Muzeul este dedicat şi lui Radu Cernătescu. Acesta s-a născut în 1894, la Huşi, şi este nepotul lui Petru Poni, fiul Margaretei Poni. A fost profesor de chimie analitică, chimie anorganică şi chimie fizică şi director al Institutului de Chimie „Petru Poni“ din Iaşi. Pentru activitatea sa ştiinţifică a fost ales preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române.
Istorie
Casa care adăpostește astăzi Muzeul "Poni- Cernătescu" a fost construită în anul 1839, de către mitropolitul Veniamin Costachi. Începând din 1880, casa aparține profesorului Petru Poni şi familiei sale.
Muzeul Memorial „Poni - Cernătescu” este inaugurat în anul 1991, pe baza donațiilor din anul 1971 ale profesoarei Margareta Poni, fiica savantului, dar şi prin cele ale moştenitoarei familiei, profesoara Florica Mageru, fiica lui Alexandru Poni.
În timpul primului război mondial, casa a adăpostit colecţii ale Bibliotecii Academiei Române, iar din 1930 a locuit aici şi academicianul Radu Cernătescu.
Expozițiile
Expoziţia permanentă conține obiecte de mobilier, cărţi, obiecte de artă, documente, fotografii, minerale, corespondenţă, lucrări ştiinţifice, partituri muzicale etc. Muzeul are 6 camere: holul de primire, sufrageria, biblioteca, camera "Matilda Cugler-Poni"şi camera "Radu Cernatescu", a şasea cameră este dedicată personalităţilor chimiei ieşene şi este amenajată ca un laborator de chimie.
În sufrageria cu lemn de stejar se țineau uneori ședințle Junimii la care participau printre alții Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creangă, Ioan Slavici.
Camera dedicată Matildei Cugler-Poni, soţia savantului, este amenajată în stil "salonaş" și cuprinde piese de mobilier în stil eclectic. Aici se retrăgea familia pentru momentele mai intime din timpul liber.
Camera destinată academicianului Radu Cernătescu, nepotul lui Petru Poni conține piese de mobilier, fotografii, obiecte personale, care au aparţinut prestigiosului profesor chimist.
Laboratorul de chimie are o masă de lucru cu substanţe, sticlărie şi ustensile necesare realizării unor experienţe de chimie , o plasmă multi-touch cu un soft de chimie.
La demisolul clădirii, a fost amenajată o expoziţie de minerale şi flori de mină, locul este interesant și prin faptul că este amenajat ca o mină.
Program
Marti-Duminica: 10:00 - 17:00
Luni: închis
Adresa
Str. Mihail Kogalniceanu nr. 7 B, Iasi