Bojdeuca lui Creanga

"Bojdeuca de căsuță în care locuiesc....povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi răzămată în vreo 24 de turci de stejar și acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiță toată hrentuită, iar vara într-un cerdăcel din dos." Așa își descrie "Nică a lui Ștefan a Petrei din Humulești" casa lui din "mahalaua Țicău, ce-i mai zic și Valea Plângerii", numarul 4.

Bine ați venit la Bojdeuca lui Creangă, primul muzeu memorial din Romania.

Ca să ajungi la bojdeucă cobori mai multe scări străjuite de copaci verzi și umbroși. Pe vremea lui Creangă ograda era plină de găini, rațe, gâști, câini și nelipsitele mâțe. Acum este amenajat un amfiteatru cu băncuţe de lemn, în aer liber, de 250 de locuri.

Căsuța are doua odăi, una este bucătaria, în care Tinca gătea pentru Creangă tot felul de bunătăți înecate în smântână. Aici te simți ca la Humulești, cu cuptorul și hornul de care se agățau motocei de lână "de crăpau mîțele jucăndu-se" și cu scaunele și masa "ca de copii".

Cealaltă camera este locul unde Creangă și-a scris minunatele povești, povestiri și amintiri. Aici a murit în noaptea de 31 decembrie 1889. Tot aici îl adăpostea pe Eminescu o jumătate de an. Cele doua camere sunt despărțite de un coridor lung și îngust care duce la cerdacul "de din dos". Acum cerdacul este închis, pe vremea lui Creangă însa era deschis și destul pe părăginit.

De aici se deschidea o vedere largă asupra Tătărașului și a dealurilor Ciricului și Șorogarilor. Pe aceste dealuri hoinărea împreună cu Eminescu și alți prieteni. Acum imaginea este schimbată, case noi și moderne au apărut pe dealurile căndva golașe. Mai demult pe aceste dealuri erau stâne iar seara se vedeau focurile și se auzea bucuiumul cântând, întocmai ca în poezia "Sara pe deal".

Creangă alege să locuiască aici pentru că i se potrivea sufletește, după ce este răspopit în anul 1872.

Casa este bine păstrată și poartă încă în ea prezența unui bărbat înalt, cam la 1,85 de metri, "spătos, voinic, cu faţa rotundă şi bălană, ochii mari, albaştri, cu privirea limpede şi isteaţă”. Parcă îl și vezi cum te întâmpină, înconjurat de o armată de mâţe şi motani, zicând:

„Ia, am fost şi eu, în lumea asta, un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită din Humuleşti, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până la treizeci şi nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut”.